Mix de alune picante





In postarea trecuta  unde am povestit si despre Ciocolata de casa v-am promis cateva idei de cadouri de Craciun pentru cei dragi, asa ca am mai pregatit inca o surpriza. A doua idee de foodie gift pentru Sarbatori vine astazi cu arome de paprika afumata, chimion si sumac. Pentru ca nu toti prefera dulciurile sau pentru ca poate multi au ajuns deja la saturatie cu dulciurile, o gustare crocanta aromata si sarata, ar fi numai buna! :). 

Ingrediente:
2 albusuri ou
500 g mix de alune (alune de padure, caju, nuci, migdale, nuci pecan)
2 lingurite sare
2 linguri paprika afumata
2 linguri sumac
1 lingurita chimion
2 lingurite fulgi de ardei iute


Modul de preparare este foarte simplu: 
Incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Intr-un bol mixati foarte bine cele doua albusuri de ou pana ce obtineti o spuma densa. In spuma obtinuta adaugati sarea si toate condimentele si incorporati usor. Adaugati mixul de alune si amestecati astfel incat toate alunele sa fie acoperite cu pasta de ou si condimente. 


Pe tava mare a aragazului asezati o hartie de copt, puneti mixul de alune si nivelati bine. Imprastiati alunele pe toata suprafata tavii de copt, astfel incat sa aveti un singur strat pentru ca sa se coaca toate uniform. 
Dati tava cu alune la cuptorul incins pentru 15-20 de minute pana ce pasta de condimente este complet uscata. Lasati amestecul sa se raceasca complet, dupa care separati alunele unele de celelalte. 
Puneti in pungute transparente de celofan sau in borcane. Daruiti-le celor dragi! Vor fi foarte fericiti!


Enjoy!